Analize medicale

Analize medicale

HEMOLEUCOGRAMĂ

Hemoleucograma este un test foarte important pentru identificarea și monitorizarea bolilor hematologice (din sânge). Aceasta măsoară numărul de globule albe, globule roșii, dar și numărul trombocitelor din sânge.

Rezultatele pot reflecta probleme care pot provoca deshidratări severe sau pierderi de sânge. Hemoleucograma poate să indice prezența unor infecții acute sau cronice sau a unor alergii.

SUMAR DE URINĂ

Sumarul de urină este o analiză completă de urină care se referă la determinarea caracteristicilor fizice (culoare, aspect, greutate specifică), chimice (pH, proteine, glucoză, corpi cetonici, hematii etc) și examenul microscopic al sedimentului. Acest test simplu este folosit pentru identificarea unor afecțiuni renale sau urologice.

Pentru prelucrarea acestui test este nevoie de o probă de urină, prelevată direct din jet, într-un recipient special, steril, fie de către proprietar, acasă, fie de medicul veterinar, în timpul consultației.

SEDIMENT DE URINĂ

Acest test este necesar, întrucât furnizează informații legate de prezența cristalelor în urină și de compoziția acestora, dar și a altor componente care nu se găsesc, în mod normal, în urină – celule roșii, celule inflamatorii, bacterii etc.

Pentru prelucrarea acestui test este nevoie de o probă de urină, direct din jet, prelevată într-un recipient special, steril, fie de către proprietar, acasă, fie de medicul veterinar, în cadrul consultației.

TEST RAPID PIF (PERITONITA INFECTIOASĂ FELINĂ)

Test imunoenzimatic rapid ce indică prezența coronavirusului felin responsabil de apariția PIF.

TEST RAPID PARVOVIROZĂ

Test imunoenzimatic rapid ce indică prezența parvovirusului în fecale.

TEST RAPID DISTEMPER

Test imunoenzimatic rapid ce indică prezența morbilivirusului responsabil de apariția maladiei Carre (popular jigodie).

TEST RAPID GIARDIA

Test imunoenzimatic rapid ce indică prezența parazitului Giardia în fecale.

TEST RAPID DIROFILARIA (HEART WORMS)

Test imunoenzimatic rapid ce indică prezența Dirofilariei în sânge, ser sau plasmă.

SNAP 4DX

Reprezintă un test rapid ce detectează în 8 minute prezența a 4 boli: Borrelioza, Ehrlichioza, Anaplasmoza, Dirofilarioza.

BIOCHIMIE + HEMATOLOGIE

Analizele complete de sânge oferă o imagine de ansamblu asupra stării de sănătate a animalului.

PROFIL HEPATIC

Realizarea unui profil hepatic este indicată pentru evaluarea funcției hepatice.

PROFIL RENAL

Realizarea unui profil renal este indicată pentru evaluarea funcției renale.

PROFIL LIPIDIC

Realizarea unui profil lipidic este indicată pentru evaluarea metabolismului lipidic.

CALCIU

Acest test este util pentru evaluarea metabolismului calciului.

FRUCTOZAMINA

Măsurarea nivelului de fructozamină este utilizată pentru urmărirea evoluției pacienților diabetici.

FROTIU HEMOPARAZIȚI

Frotiul se examinează la microscop, putandu-se detecta astfel prezența paraziților sangvini.

HISTOVET CITO + HISTO

Analizele citologice și histologice oferă informații despre structura celulelor și țesuturilor examinate.

HISTOVET CITO

Analiza citologică oferă informații despre natura celulelor, fiind utilă pentru evaluarea statusului inflamator sau neoplazic.

HISTOVET TEST PIF DIN LICHID ASCITIC

Test imunohistochimic ce indică prezența coronavirusului felin în lichidul de ascită.